Capitala României, București, un oraș surprinzător, balcanic și plin de istorie, care merită o vizită. Este și unul dintre cele mai populate și importante orașe din România, centru industrial și comercial. Acesta devine capitala României în 1862 iar în perioada interbelică capătă titlul de “Micul Paris”. Cu siguranță merită vizitat, luat la pas și străbătut.

    Mică fiind, pozele erau un subiect tabu. Nu îmi plăceau, nu mi se prea făceau, pe scurt nu eram prieteni. Iar când vedeam un aparat foto mă blocam, ca să nu mai zic de video. Era un Bau-Bau pentru mine și nu înțelegeam deloc isteria pozelor. De ce mama cu atâta dorință voia să surprindă fiecare mișcare de-a mea și de ce toată “lumea bună” de la televizor făcea fotografii disperare peste fotografii. Dar în timp am ajuns să iubesc aparatul de fotografiat, ba chiar am ajuns să fim cei mai buni prieteni.

   Cred că (aproape) toată lumea iubește ciocolata. Cu lapte, neagră, albă sau în alte combinații, este acel ingredient care creează dependență smile Denumirea științifică a arborelui de cacao este Theobroma, care se traduce în „mâncarea zeilor”. O denumire chiar pe măsură, zic eu!

     Cam așa pot descrie ținuta de astăzi: parfumată. Iar de faptul că încet-încet se așterne primăvara ce să zic.... Extaziată. Trench-uri, broșe, sacouri, fustițe, rochițe, dress-uri, toate mă așteaptă să le scot în oraș. Plus că predominant în garderoba mea, mai nou, sunt mai multe nuanțe de roz. Ce mai, Miss Primăvară,domnule mă propun. smile  Mai ales că rochiile pentru mine au un loc special. Le ador, le iubesc, le doresc. Îmi place să le port. Sunt foarte chic, aduc un aer primăvăratic, mai ales atunci când ținuta este completată de o floare/flori. Iar în cazul de față, un buchet de zambile sunt exact ce trebuie.

       De curând am descoperit un brand de produse sănătoase, făcute din ingrediente naturale și fără zahăr. Știu, o să ziceți că nu există așa ceva. Ei bine există. Se numește Ohvăz. Și militează pentru ceva gustor, ușor de mâncat oriunde și cu puține calorii. 

    Fuste,rochii,tocuri, multă eleganță și ceva atitudine. Cam la asta mă duce pe mine gândul, atunci când mă gândesc la dresuri. Și nu desuuri smile

      Abia am așteptat coletul acesta minunat de la BuzzStore și de la Farmec (Gerovital) cu relansarea noii game de succes Gerovital Plant într-o variantă modernizată, cu îmbunătățiri aduse formulei, design-ului și funcționalității. Noua linie Gerovital Plant vine cu o varietate de produse cosmetice destinate îngrijirii zilnice a tenului, având la bază ingrediente de origine naturală în proporție de peste 91%, care oferă protecție naturală microbiană și beneficii multiple pentru tenul normal și mixt. Dar recomand cu mare drag și pentru tenul uscat. La mine a făcut minuni.

        Nu știu cum sunteți voi dar eu în perioada  sărbătorilor o iau razna … razna cu calendarele advente smile Cine nu știe ce sunt aceste calendare advente, vin eu să va iluminez, ei bine, Wikipedia vine. Calendarul Advent este un calendar special folosit pentru a numără zilele rămase până la Crăciun.

     Lancôme este o casă franceză de parfumuri și produse cosmetice de lux, care distribuie produse internaționale. Lancôme face parte din divizia L'Oréal Luxury Products, care este compania sa mamă și oferă îngrijire a pielii, parfumuri și machiaj la prețuri de ultimă oră. Fondată în 1935 de Guillaume d'Ornano și partenerul său de afaceri Armand Petitjean în Franța, că inițial o casă cu parfumuri.

Numele "Lancôme" a fost inspirat din pădurea Lancosme care se află în valea Indre, în inima Franței, în regiunea La Brenne - numele a fost ales de soția lui Guillaume, Elisabeth d'Ornano. Trandafirii din zonă au inspirat simbolul companiei.

La începuturi, Lancôme a lansat primele cinci parfumuri în 1935 la Târgul Mondial de la Bruxelles: Tendre Nuit, Bocages, Conquete, Kypre și Tropiques.

Lancôme a fost achiziționată de L’oreal în 1964 și a devenit rapid parte a diviziei sale de produse de lux. De-a lungul a 84 de ani de succes, Lancôme a devenit brandul numărul 1 pe piața cosmeticelor selecte destinate femeilor, oferind produse unice și complementare de îngrijire a pielii, machiaj și parfum în peste 130 de țări.

Loading...
Loading...