Semmeringul Bănățean
Login pentru a posta comentarii
De mică iubeam să călătoresc cu trenul. Îmi plăcea călătoria în sine și tot procesul până te urcai în tren. Îl găseam incitant. Iar gările erau cele mai frumoase mall-uri de atunci. Doar că de atunci multe s-au schimbat. Dar istoria încă ne suflă la ureche cele mai frumoase povești: calea ferată Oravița-Anina, prima calea ferată montană de pe teritoriul României.
Este un traseu spectaculos, fiindcă nu este o călătorie cu trenul, ci una în timp, care vă oferă peisaje, povești și de ce nu, puțină aventură. Dacă plecați din Timișoara, aveți de parcurs aproximativ 130 km. Din păcate, o porțiune de drum este destul de afectată (îți cam rupi mașina) dar merită când ajungi acolo. Traseul pornește de la Oravița (oraș situat la o altitudine medie de 220 de m), apoi urcă pe platoul din masivul Munților Semenic. Acesta leagă Oraviţa de Anina și este una dintre cele mai spectaculoase din România, fiind şi cea mai veche cale ferată din Sud-Estul Europei. Traseul are 14 tuneluri, 10 viaducte, muntele fiind „tăiat” pe o lungime de 21 de kilometri iar trenul circulă cu o viteza de aproximativ 17 km pe oră. Asta desigur pentru a admira în voie toate peisajele ce sigur te vor lasa cu gura căscată. Iar călătoria costă 13,9 lei. Decât.
Linia a fost realizată pe vremea imperiului Austriac. Segmentul de cale ferată Oravița – Anina a fost construit în perioada 1860 – 1863 ca o nevoie a exploatărilor miniere din Banatul de Sud. Din cauza terenului dificil, vagoanele şi locomotiva sunt special construite pentru a putea circula pe acest traseu. Locomotiva actuală este diesel deoarece linia nu a fost niciodată electrificată. În acest moment, pe linia amintită circulă un singur tren format dintr-o locomotivă diesel electric românească, construită special pentru această cale ferată, și două vagoane necompartimentate, cu aproximativ 100 de locuri, dotate cu bănci de lemn, realizate în anul 1914.
Din Oravița trenul pleacă la 11:15 și face aproximativ două ore până în Anina. Iar de acolo se reîntoarce în Oravița. Ziua nu se încheie fără să vizitați și teatrul vechi „Mihai Eminescu” – primul teatru de piatră din România, construit în stil baroc și inaugurat cu ocazia vizitei împăratului Francisc I și a împărătesei Augusta Carollina, la Oravița. Clădirea are o lungime de 36 m și o lățime de15 m. De-a lungul timpului aici au susținut spectacole multe trupe de teatru din țară și din străinătate. În 1868 aici a avut reprezentație și trupa Pascaly unde sufleur era poetul Mihai Eminescu. În amintirea acestui eveniment teatrul poarta numele poetului. Mai puteți vizita și farmacia Knoblauch - în această clădire a funcționat prima farmacie minieră din România, fondată în anul 1763 de Edward Winter. Azi este muzeu de Istoria Farmaciei Montanistice, deținând o impresionantă colecție de instrumente farmaceutice și medicale, cărți și tratate de specialitate din perioada 1682-1950.
Iar dacă ziua și memoria telefonului/aparatului vă mai permite mai puteți da o fugă să vedeți cea mai frumoasă cascadă naturală din lume, conform tuturor topurilor de pe internet. Cascada Bigăr face parte din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, din județul Caraș-Severin. Aici este și locul de trecere prin țara noastră a Paralelei 45. Vizitarea este contra-cost (5 lei) dar imaginea este de neprețuit.
Și uite așa se poate încheia o zi de neuitat într-un loc de neuitat.
Și nu uitați: Călătoriile ne fac mai buni în a deveni mai buni!
←Articol anterior | ↑Categoria anterioara |
→Articol urmator> | ↓Categoria urmatoare |
«Inapoi un articol | FCauta / Gaseste |
↵Articol complet | S-Share / Socializare |
IInformatii | UFormular login |
ESCInchide popup |
Lorem ipsum dolor sit amet consectetuer ipsum consequat consectetuer laoreet eros. Rhoncus mollis hendrerit quis nunc Vivamus sit hendrerit Nulla dui est. Risus neque sagittis Vestibulum ut felis pretium nibh Sed Phasellus lorem. Accumsan ligula Fusce eros magna tempus nisl elit laoreet congue adipiscing.